Mă căznesc cu blana plină de noroi
Să ating cu labele-mi înfometate cerul.
Am şi uitat cât glod am urcat...
Câtă răbdare să mai am?
Eu care-mi scurg clipele şi viaţa
Ca firele din blană prin degetele întotdeauna verzi ale junglei...
Trebuie să merg! străluci acelaşi gând.
În urma ei rămase doar nişte blană
Căci foşnetul s-a stins demult.
Ah, şi cărarea...
No comments:
Post a Comment