Astăzi mi-am îngropat primul prieten.
Un om pe care îl ştiam de atât de mult timp, încât uitasem cum l-am cunoscut. Datorită calităţilor sale, ca urmare a unei coincidenţe, a unui moment de slăbiciune, să fii fost oare un moment de tărie sau pur şi simplu? Nu îmi mai aduc aminte.
Hmmm, primul. Au fost o mulţime de primul.
Primul moment în care cuvintele nu-şi mai aveau rostul. Total lipsite de înţeles, de substanţă, fără magie şi putere. Inutile. Răneau tăcerea.
Primul prieten căruia îi aranjam mormântul.
Primul gând că acesta s-ar putea să nu fie şi ultimul.
O sudoare rece l-a îmbrăcat ca într-un giulgiu pe Saul când şi-a dat seama că ar putea asista, lipsit de putere, cum, unul câte unul, toţi cei dragi lui vor dispărea. Fizic. Căci printre amintiri bănuia el că vor mai rătăci aceşti prieteni stelari. Doar că, cu timpul, el va fii singurul care îşi va mai aduce aminte de ei şi singurul care le va mai da posibilitatea să vorbească. Să fie, fie şi pentru scurte clipe. După care va muri şi el. Şi cu el, toţi ei.
- E curvă mare viaţa asta.
No comments:
Post a Comment