Cu ultimele răsuflări

Şuşotestc lipâind prin fierbintele galben
Mărunt al deşertului
Şi duhul meu duhneşte albind spre văzduh.

În curu' gol cu ideile pe afară

Ţi-a apus soarele în colţul gurii,
În ochi îţi răsar stele de smarald.
Eşti atât de minunată
Încât nu te-a mai suportat pământul
Şi pluteşti!

Visând la Sophie aiurea-n tramvai

Mi-am făcut casă în deşert departe de oază.
Aşteptându-ţi în linişte umbra la orizont
Încă te mai visez, uneori şi noaptea.
Abia aştept să te întâlnesc,
Mai am câteva clipe şi mor.

- Staţia Libertăţii cu peron pe partea dreaptă.

Iar când am sărit am uitat că sunt un bou si am copite, nu aripi.