Thursday, December 9, 2010

Război în ceruri

Şi te+am omorât în cartea feţelor online,
Ţi+am dat foc la internet,
Am otrăvit torenţii
Ş+am pârlit mănoasele bloguri.

Bitul ţi l+am gâtuit,
Cozonaci din lanuri
Prin ziduri de foc
Am troienit.

La Anu' şi La Mulţi Ani!
Internetu' moare, da' nu se predă.

Sunday, November 28, 2010

Despre bariere, adevăr şi moralitate în supa primordială

M-am oglindit în polonic
Ca găluşca-n supă:
Plutesc ca un zmeu
Împins de vânt din pupă.

Al meu zmeu hăţuri nu are,
Flutur ca drapelu-n soare.

Pentru ciclicitate: suflă-n supă tare, tare.

Sunday, November 21, 2010

Câştigătorul primeşte o bere...

Şi-n acea zi fatidică de molcomă duminică, siesta domoală fu spintecată de strigătul ţintuitor al lui Ghenadie Shustovici. Deşi oamenii au înţepenit auzind un asemenea urlet groaznic, de neînchipuit, răvăşitor şi sumbru, strigătul, căci despre el vorbeam, a mai spintecat în călătoria sa tăioasă prin eterul duminicii şi muţenia lui Ghenadie. Uitasem să vă spun că Ghenadie nu era mut, însă nimeni nu-l auzea vorbind, deşi el, în muţenia lui prefăcută, era un mare vorbitor şi cu greu putea cineva să-i întrerupă şirul vorbelor mereu reînoite şi reţesute în alte fire de poveste. Da, Ghenadie vorbea întruna, însa nimeni nu-l auzea, şi asta nu pentru că lumea era surdă, ori Ghenadie era mut, ci pentru că, efectiv, vorbele sale nu se auzeau, sunetele nu se lăsau purtate de câte un firicel de vânt, era ca şi cum vorba părăsea gâtul uşor secătuit de salivă al lui Ghenadie dar, ori se risipea decum atingea aerul, ori vorbele sale nu aveau greutate, deci nu aveau nici masă, şi, făcând legătura ştiinţifică necesară, în final, nici energie. După faptă, Ghenadie era om destoinic şi gospodar, umbla mereu îngrijit şi nimeni vreodată nu-l văzuse altfel, deci gândul că vorbele sale n-ar avea greutate îl făcura pe Ghenadie, înţepenit de un frison, un lac de sudoare rece, mult mai rece decât fusese fierbinţeala uscată ce-l cuprinse brusc înainte de frison. Înspăimântat de gândul că nimeni nu va auzi din gura sa cât de frumoase erau păşunile şi cât de ameţitor era zâmbetul tinerelor fete din satul său, cât de minunat putea el sa doinească în apusul mănoaselor văi verzi ori cât de blajin putea Ghenadie să iubească cu vorba, Ghenadie strânse în el, adunase cu toate sforţările plămânilor săi voluminoşi, urletul final, ultima încercare de a se face auzit şi înţeles de către semenii săi. Cum aminteam adineaori, strigătul paraliză pentru o clipă lumea, însa cum Ghenadie nu adunase destul suflu încât să şi articuleze şi să formeze o frază, ceva, să fie înţeles, lumea auzi doar acel urlet groaznic, căci nu purta în el semnificaţia vreunui simbol, al unei legi, un cuvânt măcar să fi fost şi poate cineva s-ar fi priceput destul cît să-l asculte. Pentru o fracţiune de secundă, da, lumea s-a uitat preţ de o clipa în gol, însa apoi viaţa şi-a urmat cursul domol, de duminică, şi fiecare a continuat de unde rămăsese cu o secundă înainte, nimic neobişnuit nu se întâmplase. Era duminică şi Ghenadie oricât ar fi strigat nu avea şi nu era, deşi strigătul era năucitor. Între două strigăte ale lui Ghenadie se savurau între ele ultimele ore ale unei duminici leneşe de septembrie însorit şi cald.

Tuesday, January 26, 2010

Deznădăjduirile maimuţei. O mărturie ştiinţifică

Mă căznesc cu blana plină de noroi
Să ating cu labele-mi înfometate cerul.
Am şi uitat cât glod am urcat...
Câtă răbdare să mai am?
Eu care-mi scurg clipele şi viaţa
Ca firele din blană prin degetele întotdeauna verzi  ale junglei...
Trebuie să merg! străluci acelaşi gând.

În urma ei rămase doar nişte blană
Căci foşnetul s-a stins demult.
Ah, şi  cărarea...

Tuesday, January 19, 2010

De voie, de nevoie

Marinar de mare mare
Vântu-i fără de hotare.
Tu ai doruri şi fioruri
La cingătoare.

Marinar de apă dulce
Ai veni? Unde te-ai duce?
Noaptea-n barcă se strecoară şi
Te poartă ca pe cruce,
Marinar de apă dulce.

Marinar de viaţă aspră
Ce te-aduce? Ce te mână-n
Noaptea albastră?
- Curentul.

Tuesday, January 12, 2010

Straturi feat. Layer

Cât de mic e gândul cel mai mic
Şi cât de mare e muntele cel mai mare pe care îl poate muta?
Răspunsul, prieteni, e suflare de vânt (mulţumim artistului)
Peste deşertul nisip de la mormânt.

Lăsaţi, prieteni, căpăstrul gândului cuminte
Să zburde ca pegasul dincolo de aştrii.
Îndrăzniţi!

Monday, January 11, 2010

Existenţa inexistenţei. Un banc

De câţi budişti e nevoie să înfileteze un bec?
De doi.
Unul care îl înfiletează şi unul care nu.

De câte ori înfiletează budiştii un bec?
De două ori.
O dată da şi o dată nu.

Sunday, January 10, 2010

Amprente

De pe urma minţii de pe urmă
Nu s-a ales nici o urmă.
S-a găsit, însă, un scaun
Pe care venerabilul dormea.