Cu uica prân Ingia

Uica Vladi o plecat
Astă toamnă-n colindat,
Tumnă-n zări la ingieni,
Să-ţ faşi cruşie, să-l pomeni!

C-o plecat el mintunaş,
Din pridvor de la oraş,
N-o fi foc şî supărare,
Numa baş că-i cu mirare.

Şie să cauce el taman
Girept în statul ingian?
Şinie l-o fi pus, săracu,
D-o smincit aşa socacu?

Că nu-i şonc, nu-i părădaisă,
Nu-i răchie, nu-i o caisă,
Zupă nu-i, başca untură
Pântru bănăţana gură.

Dă l-atâta frământare
Copt-am iut o întrebare,
Să nu stau iară ca prostu,
Mintunaş să-i aflu rostu.

- Musai, nu ţ-o fi cu supărare,
Nu mai rabd istă mirare,
Să-mi zâşi girept la intrebare:
Uico, ce-ai cătat în gepărtare?

O şăzut uica pră locu,
Cu un jejet mută clopu,
Când pr-o parce, când pră space,
Scărmănându-să în coace.

- Ia ascultă aişi nepoace,
Că m-am dus prână geparce,
Să văd al lumii miraz,
Pră Mahala lu Mumtaz!

Am şăzut şî io oţără, mintunaş am cujetat:
- Dragă uica! Poace n-o fi-nnebunat?
Să se fi zuitat el doară,
Că-i Măhala-n Cimişoară!?