Verde

Ai cuprins cu cele două mâini fragede ale tale pita proaspăt scoasă din cuptor.

Coaja crocantă pârâie sub palme si iţi aprinde buricele degetelor.
Fâşii de lumini ţâşnesc şi-n miezul crescut se naşte aburind mireasma degetelor tale.
Broboane de sudoare îţi înmuguresc pe frunte, ştergarul de aspru alb le cuprinde şi le şterge de pe obrazul senin al piţii.
Grâul încolţeşte în mine.

Călătoria mea. Să vie

Eu sunt viu şi tu eşti vie
Hai să ne-ntâlnim în vie.

Apele ca vieţile, gândurile ca pietrele

Ca un baraj mă pun în faţa râului.
Ape vin şi se opresc lovite în curgerea lor,
Le adun în braţele înţepenite în maluri.
Uneori le mai las să se scurgă spre vale
Să adape calul ce-şi cară în spate călăreţul
Care la rândul lui îi aşterne nutreţul
Cumpărat de la ţăranul ce-i stabilise preţul
În funcţie de ape.
Altele, torente primăvăratice, chiar îmi iau pietre de pe frunte
Şi mă acoperă de uit că sunt un zid în calea apelor,
Mă cred un val călărind spre cal,
Mare cât un deal.
Apoi torentele se subţiază, mă trezesc mai pleşuv
Şi constat că nu toate pietrele au rămas.
Din când în când, mai vin oameni şi pietre
Pe care le aşează şi reaşează
Să-mi acopăr goliciunea.
Până când, într-o vară, râul n-a mai venit.
A secat.
Din când în când, mai vin oameni şi pietre
Dispar din mine cu mine cu tot.

Existenţă*

Mă uit până mă uit.

________________
* Avertizare: uitarea excesivă de sine are consecinţe agravante şi conduce la existenţă.

Nebunie

Cu spume de căpşuni la gură
Îi spurc pe unu şi pe doi cu ură.
Cine-i unu?
Cine-i doi?
Nişte bieţi eroi
De la noi
Din şură.

Legendă:

1. bieţi eroi: concepte
2. şură: sinonim căpiţă, minte

Lipsuri

Am o lene de mă doare,
Nici măcar nu ştiu de care.

Două feţe pe-o monedă
Oglindeau spre o bipedă.
Cum graţioasa creatură
Sta mereu cu vorba-n gură,
N-apucase să constate
De e om sau e-n etate.

Revenind la lenea noastră,
Stau ca garofiţa-n glastră.
Am o lene sau am un rol?