Tuesday, March 11, 2008

Saul. Drumul spre lumina (juma' de roman) 11

În aceeaşi piaţă Saul sorbea din ceaşca de cafea. Terasa cu ale ei scaune şi umbrele se mutase cu totul în spatele unor geamuri largi, în sânul pietrei, în carnea şi călduţul desuet al unei clădiri de glorie apusă. La adăpost de cenuşiul albastru al cerului încremenit în aşteptare, parcă departe de zăpada ce-şi topea strălucirea într-un gri împrumutat de macadamul pieţei.
În centru, lângă statuie, un porumbel negru păşea în jurul perechii aruncate în zăpadă. Frigul aprig şi întunericul nopţii trecute îi smulseseră albei porumbiţe scânteia din ochi. De parcă cineva sau ceva aveau nevoie tocmai de acea minusculă, de cele mai multe ori nebănuită strălucire pentru a alunga iarna.
Oprit în faţa dragei porumbiţe, cu o hotărâre sălbatică şi neobişnuită pentru un porumbel, îşi împunse pieptul. Ciocul, devenit brusc ascuţit, răscolea frenetic şi adânc negrele pene. Cu o ultimă bătaie de aripi ajunse la puful ce-i acoperea pielea albă a pieptului.
Pe macadam două trupuri zăceau cu aripile îngheţate. Între ele o picătură de sânge albea zăpada.
Vinişoare de foc fulgerau apusul.

No comments:

Post a Comment