Saul. Drumul spre lumina (juma' de roman) 22

Întinşi pe pat, Saul nu se mai sătura să îi adulmece pielea uşor bronzată. Era ca un copil care descoperă pentru prima oară un gust nou şi nu se mai satură apoi să-l savureze sau ca un oenolog bătrân, surprins de savoarea neaşteptată a unui vin tânăr şi înmiresmat.
Sărutările sale, uşoare ca o adiere, urcau pe linia magică a spatelui ei, de la îmbinarea miraculoasă a coapselor din care muşcă ca din cel mai fraged măr din lume şi până sus, spre gâtul care abia acum îşi dezgolea fragilitatea. În pielea ei se împleteau armonios, ca într-o poţiune magică, mirosurile copilăriei, ale femeii proaspăt înflorite şi ale mării în dimineaţa senină de vară.
Uşoarelor ei suspine şi cearceafului strâns uşor între degete îi urmară noi valuri de sărutări ce-i înveliră gâtul fremătând în coliere de plăcere. Buzele ei fierbinţi şi delicioase se lipiră de pielea lui Saul în căutarea avidă a buzelor sale. Se întâlniră la jumătatea drumului şi se gustară flămânde şi nesătule, în freamătul corpurilor tinere. Apoi buzele lui Saul coborâră încet până întâlniră şi celelalte buze ale ei. Şuvoaie de fioruri noi îi înflăcărară trupul şi picături mici perlate de sudoare îi brăzdau pielea arămie.
Sub dezmierdările lui Saul se năştea Femeia în toată splendoarea şi plenitudinea ei, începând cu prima, femininul primordial, şi sfârşind cu ea şi cascada de sărutări ce urca şi o cuprindea în braţe şi o umplea, împlinind-o.
Încremeniţi în timp se pierdură apoi amândoi într-o mare de lumină, culori şi dragoste, undeva dincolo de curcubee.